De ce Dodon va fi cel mai potrivit candidat pe stânga?

De ce Dodon va fi cel mai potrivit candidat pe stânga?

Forțele de dreapta extraparlamentare, precum și PLDM, au început deja discuțiile despre identificarea unui singur candidat la funcția de președinte al Republicii Moldova. Pe flagul stâng, însă, avem deja o evidențiere a candidaturii socialiștilor. Igor Dodon va fi candidatul PSRM și, cel mai probabil, unicul candidat serios pe stânga.

De ce Dodon este cel mai potrivit candidat pe stânga?

În primul rând Dodon va fi un candidat cunoscut de electorat cu mult timp înainte de campania electorală. Campania de promovare deja se află în stare avansată și nu se pune accent pe o prezență în fața televizorului sau în studiourile radio. Se mizează de această dată pe lucrurile normale, adică pe contactul direct cu electoratul. Iată din acest motiv Dodon poate fi văzut aproape zilnic în mijlocul oamenilor și nevoilor acestora.

Prezența lui Dodon în teritoriu ridică șansele la următoarele alegeri prezidențiale. Să nu uităm că până în acest an candidații au fost promovați exclusiv cu televizorul, afișe și bannere pe marginea drumului, iar ultimul președinte a fost identificat și pus în funcție în urma unor discuții secrete undeva în subsolul unui hotel din Chișinău.

Un al atu al candidatului Igor Dodon este familia. Eu nu am văzut până acum un politician mai familist decât Dodon. Cine-i urmărește pagina de pe Facebook înțelege perfect ce înseamnă pentru liderul PSRM toți membrii familiei sale.

La fel, în ultimii ani Dodon s-a evidențiat și în calitate de apărător al instituției familiei, o poziție care-i asigură un respect aparte din partea electoratului, nu doar de stânga.

Din punct de vedere politic și profesional Dodon este candidatul potrivit. Probabil ați observat că este apreciat atât în UE cât și în Rusia. Dodon ar putea fi puncte de legătură dintre Est și Vest, iar până la urmă Moldova și cetățenii să aibă de câștigat. Moldova are nevoie de un candidat care să calmeze spiritele și geopolitica de la Chișinău.

Iată acestea sunt doar câteva motiv pentru care liderul PSRM ar fi cel mai potrivit candidat pe stânga. Aștept să văd adevărații candidați pe dreapta, să vedem ce specimene mai poate da eșichierul ascuns sub umbrela „pro-europeană”.

Sursa: gandrabur.net