Premierul Pavel Filip merge la Adunarea Generală ONU

Premierul Pavel Filip merge la Adunarea Generală ONU

Prim-ministrul Pavel Filip va participa la lucrările sesiunii a 71-a a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), care se va desfăşura la New York, Statele Unite ale Americii, în perioada 19 – 23 septembrie 2016.

În cadrul Adunării Generale ONU vor fi examinate Obiectivele de Dezvoltare Durabilă a Agendei 2030, adoptate de statele membre ale organizaţiei, precum şi posibilităţile de transpunere a acestora la nivel naţional. Totodată, participanţii la eveniment vor aborda provocările cu care se confruntă societatea internaţională, inclusiv lupta cu actele de violenţă şi terorism, combaterea sărăciei şi menţinerea păcii la nivel mondial.

Şeful Executivului, de asemenea, va avea o serie de întrevederi bilaterale, în cadrul cărora vor fi discutate posibilităţile de intensificare a relaţiilor diplomatice şi de diversificare a cooperării în domeniile de interes comun.