O veste bună a venit zilele trecute dintr-o jurisdicție mai deosebită, dar bine cunoscută de un anumit contingent de la noi, fidel acestui off-shore arhicunoscut. Ciprul a decis, brusc și surprinzător, stoparea schemei de acordare a cetățeniei cipriote contra bani1. Așa-zisa „golden visa” sau „cetățenie prin investiție” s-a închis în Cipru în urma unui scandal de corupție cu implicarea unor înalți demnitari, cu înregistrări și imagini video anexate ca dovezi.

Nu e nimic nou sau necunoscut că astfel de scheme au fost gândite și promovate prin corupție, abuz și interes îngust de grup în majoritatea statelor participante la schema „golden visa”. Statele au avut de pierdut, iar câștigători au fost mereu câteva persoane care au scos de vânzare ce nu le aparține – cetățenia. De fapt, dreptul de a beneficia de un pașaport pentru a scăpa de răspundere în țările de origine, pentru spălări de bani și pentru călătorii libere oriunde în lume.

O recentă investigație ne arată că o bună parte din terenurile agricole luate în folosință pe teritoriul R. Moldova la fel sunt off-shore-izate în Cipru4. Cu un grup de companii afiliate lui Vaja Jhashi în prim-planul acestor afaceri mai puțin agricole.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here