2.2 C
Chișinău
luni, 16 decembrie 2024

Radu Hossu : Contraofensiva 11 Iunie 2023

Must read

Rezumatul de noapte (11.06 ora 05.30)

1. Contraofensiva:
Situația generală: din cele nouă Brigăzi de Asalt nou formate, „The Nine” cum sunt denumite, doar una (Brigada 47 Motorizată) este în acest moment implicată în contraofensivă.
Pe lângă aceste 9, mai sunt cel puțin 13 Brigăzi Motorizate pregătite să umple teritoriile eliberate. Ca rezerve, au fost pregătite alte 24 de brigăzi.
Frontul Zaporoje:
– Axa Orihiv-Tokmak: se duc lupte în apropiere de Robotyne, la fel ca și ieri. La est de Orihiv, ucrainenii au eliberat Lobovke, apropiindu-se de Vasyilivka, punct important de apărare a rușilor.
Ce înseamnă această axă? Înseamnă înaintarea spre Melitopol și de acolo spre Marea Azov. Ultima linie de apărare a rușilor e la Tokmak, adică la aprox. 15 km. Între Robotyne și Tokmak, mai este o linie de apărare. Unele surse (atenție!!!) spun că ucrainenii au ajuns la această linie de apărare. Dacă vor trece de ea în următoarele săptămâni…
…anunțul autorităților ilegale din Melitopol de „pregătire în caz de străpungere a liniilor de apărare” acestea să se îndrepte spre Crimeea, indică panica evidentă a rușilor.
– Axa Velyka Novosiilka: Ucrainenii au înaintat și au cucerit Novodentske și continuă contraofensiva. Asta înseamnă că și pe această axă, prima linie de apărare a fost penetrată de Armata Ucraineană. Am pus harta rusului Rîbar, pentru a lucra „cu materialul clientului”. Dacă și rușii recunosc aceste străpungeri, cel mai probabil ele sunt mai adânci decàt prezentate.

Ce înseamnă această axă?
Înseamnă înaintarea către Mariupol-Berdiansk. Adică marea Azov. Repet. Pregătiți-vă emoțional pentru cel mai mare gen0cid din acest secol, când vor fi descoperite gropile comune din Mariupol.
Pierderile de echipament vestic ucrainene până acum (confirmate vizual), în 4 zile de contraofensivă:
– 2 x Leopard 2A6
– 1 x Leopard 2A4
– 2 x AMX-10RC
– 14 x Bradley M2A2
Inclusiv rușii recunosc aceste cifre, ei pun doar 2 Leopard 2 în plus la pierderi. După cum am spus, primul a fost reparat, deci nu are cum să fie distrus.
Asta înseamnă că 97% din echipamentul vestic este funcțional. Cel mai probabil peste 80% din el nici nu participă încă la contraofensivă.

2. Bătălia pentru Bakhmut, recucerirea:
– Ucrainenii sunt în Bakhmut, cum am anunțat și ieri. Bakhmut nu mai este controlat 100% de ruși (repet pentru cei care nu au văzut rezumatul de ieri, din cauze care îmi scapă, însă algoritmul Facebook nu mă place. De asta am nevoie de interacțiunile, share-urile și like/love-urile voastre. Repet, nu câștig nimic din asta, doar cu toții câștigăm informație corectă și ne și luptăm cu propaganda auriștilor și putiniștilor).
– La Bakhmut nu mai există clești ai încercuirii ruse. Ucrainenii au ajuns în nord în Yahidne unde încearcă eliberarea localității, asta după ce acum 2 zile au ajuns și eliberat (măcar în parte) Berkhivka.
– In sud au înaintat apre Andriivka, la sud de Klishchiivka (folosesc numele englezești, pentru a le găsi și voi mai ușor pe maps).
Ceea ce a promis Prigojin Ministerului Apărării rus, că fără Wagner, rușii nu fac față, se demonstrează a fi corect. Însă Wagner, să nu uităm, aproape a încetat să existe datorită eroismului cu care ucrainenii au apărat Bakhmutul în fața valurilor de prizonieri ruși folosiți doar sub formă de carne de tun de Wagner.
Bakhmut va rămâne în istorie la fel ca Stalingrad. Doar că, așa cum l-am denumit mai de mult, acum este Cimitirul Wagner. Păcat de atâtea vieți de civili pierdute și de bravii militari ucraineni ce au plătit prețul suprem pentru a fixa zeci de mii de trupe Wagner și ale Armatei Regulate ruse în zonă. Acum a rămas doar Armata Regulata rusă. Care este…regulată.
3. Axa Harkiv-Kupyansk:
– Surse (atenție!!!) rusești anunțau acum 2 ore pe canalele de telegram că Armata Ucraineană începe asaltul spre Svatove.

Ce înseamnă această axă?
Înseamnă tăierea GLOC-urilor (Ground Line of Communication) care susțin concentrările din Lugansk Oblast Rubjine-Severodonetsk-Lysychansk (vă sună cunoscut numele acestea nu?). Asta ar duce la un colaps al acestui front mult mai slab apărat decât cel sudic.

4. Catastrofa barajului de la Herson:
– Autoritățile din Odesa au interzis orice fel de activități pe plajele din Odesa din cauza toxicității apei care a ajunge încet încet din zona Herson, dusă de curenții marini spre Odesa.
– Încă o dată, chiar dacă eu nu contez pentru autoritățile Române (mă refer la guvernanți) să avertizeze din timp populația de riscul la care se supune unui concediu pe litoralul românesc, bulgar sau chiar turcesc în această vară.
Romănia pierde economic enorm in cazul în care autoritățile au curajul de a avertiza populația. Această pierdere este 100% vina rușilor, pentru că ei au detonat barajul de la Nova Kakovkha.
Cine pierde cel mai mult? Tot clasa medie și sub medie a veniturilor, cei care nu-și permit concedii în Filipine. Sunt sigur că guvernanții nu își pun problema că nu vor mai putea petrece concediul la Neptun. Însă pentru românul de rând, acele două săptămâni de rupere a ritmului, încărcarea bateriilor, conta enorm. Asta înseamnă rusia. Pentru ucraineni în primul rând, care plătesc cu sânge, pentru români, pentru miile de animale moarte în urma acestei catastrofe ecoter0riste, rusia nu doar trebuie să piardă, ci să fie aspru pedepsită.

5. Campania de ajutorare din Herson:
– În primul comentariu veți găsi detaliile despre cum puteți susține campania de strângere de fonduri pentru sutele de mii de oameni afectați în Herson Oblast unde apa a ajuns deja și la 4 metri înălțime și mâlul la 2m în unele părți. Fiecare leu contează. Dacă ați donat, comentați spuneți în comentarii acest lucru (ajută să trecem peste algoritmul facebook și să batem trolii putiniști).
Din aceste donații voi cumpăra și livra PERSONAL tablete de curățare a apei, filtre individuale de epurare, pompe de apă de volum mare (dacă se adună îndeajuns de mulți bani), bărci, medicamente împotriva infecțiilor etc.
– Repet apelul către companii și oameni de afaceri. Dacă doriți să donați sume mai mari, sunt de acord cu contracte la notar, cu contracte de reclamă pe această pagină de 65.000 de utilizatori, care sigur vor aprecia gestul vostru. Nu vă sfiiți. Este vorba de salvarea unor vieți!
– Luni eate ultima zi a acestei campanii. Pentru că este o situație urgentă. Cine vrea și poate, îl rog să ajute azi și mâine. Cei care pot ajuta cu bărci pneumatice (in loc de donații în bani – ele se găsesc la orice magazin de bricolaj sau de articole sportive) rog să mă contacteze în privat pentru a-i ajuta cu informații privind livrarea lor. Deja 4 persoane au donat 4 bărci gonflabile și sute au donat de la 20 lei în sus. Vă mulțumesc fiecăruia!
– Cei care vor să doneze direct unor ONG-uri (din diferite motive: lipsă de încredere, nu mă plac personal etc), îi rog să o facă prin Expert Forum (EFOR) – Sorin Ionita sau Prințesa Brianna Thea Caradja. Sau prin Gabor Petru care cunoaște Hersonul ca în palmă, chiar dacă nu e ONG, și-a demonstrat de peste un an jumătate determinarea și perseverența de a ajuta!
– Vă rog încă o dată să interacționați cu această postare. Este esențial ca nu doar informațiile de pe front, dar și cele despre pericolul pentru România provocat de rusia, cât și campania de ajutorare a Hersonului să ajungă la cât mai multă lume. Lume care poate ar ajuta, dar nu știe cum. Este o „luptă” cu trolii putiniști. Fiecare like contează, așa funcționează algoritmul Facebook. Fiecare comentariu și fiecare share.

6. Concluzie:
– Contraofensiva continuă și încă nu este la putere maximă. Din păcate, la fel continuă și drama din Herson.
– Ucraina își va atinge obiectivele. rusia a pierdut deja, însă nu-și dă seama.
– Voi sunteți (fără nicio exagerare) extraordinari!

Slava Ukraini!

 

Radu Hossu 

- Advertisement -spot_img

More articles

Lasă un răspuns

- Advertisement -spot_img

Latest article

Descoperă mai multe la Observator Moldova ⓜ mapamond domains

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura